Complexul cultural Sfântul Nicolae – Matrice Spirituală a Bacăului
  • Română
  • Italiano
  • Français
  • English
  • Deutsch

Despre proiect

Proiectul “Complexul Cultural Sf. Nicolae – matrice spirituală a Bacăului” este implementat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău şi este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin intermediul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 5 Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de Intervenţie 5.3. – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.

Obiectiv general: Promovarea produselor turistice din judeţul Bacău pentru dezvoltarea turismului în Regiunea Nord-Est;

Obiectiv specific 1: Promovarea produsului turistic Complexul Cultural Sf. Nicolae şi Ansamblul Curţii Domneşti la nivel naţional şi regional prin activităţile prevăzute în planul de marketing.

Obiectiv specific 2: Creşterea circulaţiei turistice din aria de localizare a produselor turistice cu minim 5% până la finalul perioadei de implementare a proiectului.

Prin proiect se urmăreşte promovarea produsului turistic Complexul Cultural Sfântul Nicolae şi a produsului turistic Ansamblul Curţii Domneşti din Bacău. Aceste produse sunt compuse din următoarele obiective turistice:
Biserica Sf Nicolae 10Complexul Sfântul Nicolae
- Biserica Sf. Nicolae
- Ruinele fostei biserici Sf. Nicolae
-Fosta Şcoală de fete nr. 2 – Vivariul

 

 

 

Biserica Precista 5Ansamblul Curţii Domneşti din Bacău
-  Biserica Precista
-  Ruinele Curţii Domneşti
-  Ruinele Turnului Locuinţă (de apărare)

 

 

 

IMG_1328Pentru promovarea produselor turistice, au fost realizate următoarele materiale de promovare:
-  1000 Albume foto;
-  1000 DVD-uri conţinând filmul de prezentare a produselor turistice promovate;
-  1000 Broşuri de promovare;
-  1000 Hărţi;
-  3000 Pliante de promovare a traseelor culturale din municipiul Bacău (istoric, religios şi ştiinţific).

Identitatea vizuală a proiectului a fost asigurată prin realizarea unui logo personalizat care a fost utilizat în toate materialele elaborate.

Materialele de promovare au fost distribuite către 545 de agenţii, vehicule media, instituţii de învăţământ şi centre de pelerinaj din ţară. Alte 300 de seturi de materiale au fost distribuite cu ocazia participării târgul turistic Transylvania Tour Fair de la Braşov, în perioada 29-31 martie 2013. Diferenţa de 155 de seturi de materiale au fost distribuite la nivel local.

A fost realizat un material conţinând informaţii despre obiectivele promovate care a fost inserat în 10.000 de exemplare ale unei reviste de specialitate cu acoperire naţională.

Portalul www.turismculturalbacau.ro este, de asemenea, realizat în cadrul proiectului şi cuprinde toate versiunile electronice ale materialelor de promovare. Portalul este promovat prin inserarea unui banner pe un site de turism.

Pentru o mai bună promovare a obiectivelor a fost realizat un spot de promovare care a fost difuzat de 40 de ori pe un post naţional de televiziune.

În municipiul Bacău au fost montate 15 indicatoare rutiere de direcţionare spre Complexul Cultural Sf. Nicolae şi spre Ansamblul Curţii Domneşti din Bacău. În apropierea obiectivelor au fost montate 4 panouri conţinând informaţii cu privire la obiectivele promovate prin proiect.

foto3A fost desfăşurată o serie de evenimente culturale:
-  Piesa de teatru „Patimile, răstignirea şi învierea Domnului”, cu actori ai teatrului municipal, care a avut loc la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, în data de 19 mai 2013, ora 13.00;

DSC_0563-  Expoziţie de pictură bisericească, în piaţeta din faţa bisericii Sf. Nicolae, în perioada 25-27 mai;

DSC_0485

 

 

 

 

-  Proiectarea filmului de prezentare a obiectivelor şi concerte de muzică clasică susţinute de elevi ai Liceului de Artă G. Apostu din Bacău, în datele de 26 mai, 2 iunie şi 8 iunie.

 


 

Promovarea evenimentelor a fost realizată prin difuzarea unui spot TV şi a unui spot radio pe posturi locale, înaintea evenimentelor, şi prin distribuirea a 2.500 de flyere. În timpul desfăşurării evenimentelor de promovare au fost afişate un banner orizontal şi 2 roll-up-uri ale proiectului.

 

METEO municipiul Bacău
Nu s-au gasit date pentru Bacău (Romania)
Ruinele Casei Domnesti 1 Biserica Sf Nicolae 1